Flagrant de 20.000 de euro – Cercetat pentru trafic de influență

Reținuți pentru evaziune fiscală - Peste 1000 de șoferi de ride-sharing angajați ileagl

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

Procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În data de 11 aprilie 2024, inculpatul ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză), trimisă anterior în judecată de către procurorii anticorupție, suma de 20.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o, prin intermediari, asupra unor judecători din cadrul Curţii de Apel Bucureşti și că-i va determina pe aceștia să dispună față de martor înlăturarea măsurii preventive a controlului judiciar și, ulterior, achitarea sau aplicarea unei condamnări cu suspendare.

În contextul menționat mai sus, la data de 15 aprilie 2024, inculpatul ar fi primit de la o rudă a martorului suma de 20.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *