Asociația de Ecoturism din România anunță încheierea proiectului Creșterea capacității de management durabil a destinației turistice Brașov la nivelul județului și al municipiului, cu o durată de 14 luni, de la 31 august 2022 până la 30 octombrie 2023.
Scopul proiectului a fost de a crește capacitatea de management pentru dezvoltarea durabilă a destinațiilor turistice la nivelul municipiului și județului Brașov, în cadrul unui parteneriat între administrațiile publice locale, sectorul privat și ONG-uri.
În cadrul acestui proiect au fost atinse următoarele rezultate:
- Capacitate crescută a asociațiilor de profil și a autorităților publice la nivel local și județean de a opera cu conceptul de organizație de management a destinației și de a pune în practică tehnicile specifice turismului durabil și ecoturismului. Pentru atingerea acestui rezultat au fost organizate două cursuri, a câte 20 de participanți fiecare, pe tema managementului destinației turistice, inclusiv cu lectori din Austria și Elveția.
- Formularea direcțiilor de dezvoltare locală prin turism durabil pentru municipiul Brașov, în cadrul unui proces participativ cu reprezentanți ai administrației publice și ai asociațiilor cu profil turistic (ONG-uri). Astfel, au fost organizate mai mult de 10 întâlniri la nivelul municipiului Brașov, iar acest demers a fost finalizat prin crearea unui concept de dezvoltare turistică la nivelul municipiului Brașov, care include segmente de piață țintă, poziționarea destinației municipiul Brașov, zonarea experienței pe tipuri de experiență oferită și un plan de acțiuni.
- Realizarea unui instrument de monitorizare turistică disponibil administrației publice necesar pentru colectarea de date privind profilul vizitatorilor, profilul destinației turistice și gradul de satisfacție pe diferite componente. Aceste date sunt esențiale în fundamentarea deciziilor de management și marketing la nivelul destinației, iar colectarea lor se bazează pe o metodologie și un chestionar de interviu.
- Inițierea demersului de asumare a rezultatelor proiectului de către autoritățile locale și județene, prin depunerea câte unui memoriu la Primăria Municipiului Brașov și la Consiliul Județean Brașov care include conceptul de turism durabil și instrumentul de monitorizare turistică.
Declarația managerului proiectului, Bogdan Papuc
„Acest proiect pune bazele unei direcții de dezvoltare sănătoase a turismului la nivel local și are rolul de a alinia turismul brașovean la tendințele de la nivel mondial. Acest lucru s-a realizat printr-o infuzie de know-how în urma colaborării cu mai mulți specialiști din țări importante la nivel european: Franța, Elveția și Austria”, a declarat Bogdan Papuc, managerul proiectului.
Valoarea totală a proiectului a fost de 423.472,80 lei, din care AM POCA a acordat o finanțare nerambursabilă de maxim 415.003,34 lei, iar 8.469,46 lei reprezintă cofinanțare. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, cod SIPOCA 151424.
Despre AER și ecoturism
AER a acumulat 19 ani de experiență în implementarea în România a conceptului de ecoturism prin intermediul destinațiilor de ecoturism și a rețelei de servicii membre. Totodată, AER a inițiat un dialog cu destinații turistice județene și urbane pentru adoptarea și promovarea principiilor și acțiunilor specifice turismului durabil.
Prin activitatea AER și a partenerilor și membrilor săi s-a reușit ca oferta de ecoturism a României și calitatea ei să fie recunoscută la nivel internațional.
Contactați-ne cu încredere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
FOTO CU CARACTER INFORMATIV
SURSA FOTO: https://www.brasov.net