Grup de camătări și proxeneți destructurat – Minoră de 12 ani obligată să se prostitueze

La data de 29 septembrie a.c., polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată din Poliția Română, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, efectuează 9 percheziții domiciliare, în județele Dâmbovița, Giurgiu și Argeș, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj, trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.

Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2019, în județele Dâmbovița și Argeș, ar fi fost  constituit un grup infracțional organizat, pe baza unor relaţii de familie (tatăl în calitate de lider și cei șase fii), la care ar fi aderat ulterior și alte persoane,  care ar fi acționat în mod coordonat, până în cursul lunii septembrie 2023, în scopul săvârșirii infracțiunilor de camătă, șantaj și trafic de persoane.

Amenințări, intimidări și acte de violență fizică pentru a recupera datoriile

Membrii acestui grup infracțional ar fi acordat, ca îndeletnicire, fără a fi autorizați în condițiile legii, împrumuturi mai multor zeci de persoane, de la care ar fi perceput lunar dobânzi semnificative, cuprinse între 10% și 50 %.

Pentru recuperarea datoriilor și încasarea dobânzilor impuse, ar fi recurs la amenințări, intimidări și chiar la acte de  violență fizică.

În scopul creării unei aparente surse legale de venituri, membrii acestui grup ar administra o sală de jocuri de noroc și un magazin mixt, recrutând  victimele din rândul celor care ar avea viciul practicării jocurilor de noroc.

Acestora le-ar fi dat diferite sume de bani cu dobânzi excesiv de mari, pe care nu ar mai fi avut posibilitatea să le achite la termenele convenite,  situație în care li s-ar fi impus prestarea unor activități ilicite pentru răscumpărarea datoriilor.

De asemenea, persoanelor care își procurau de la magazinul mixt produse alimentare  „pe caiet” li s-ar fi cerut sume mult mai mari decât costurile reale, astfel încât acumulau datorii pentru achitarea cărora ar fi fost constrânși să se împrumute cu diferite sume de bani cu titlu de camătă.

Persoane duse în Austria și Germania și obligate să se prostitueze, să cerșească și chiar să fure

Totodată, membrii grupării ar fi recrutat din rândul comunității persoane aflate într-o stare de vădită vulnerabilitate (situație materială precară, incapacitatea de plată a  datoriilor acumulate, lipsa educației, precum și existența unor vicii și afecțiuni psihice), pe care le-ar fi transportat în Austria și Germania, le-ar fi adăpostit în apartamente închiriate și, folosind diferite metode de constrângere (îndatorare excesivă și sistematică, agresiuni fizice, intimidări, amenințări și supunerea la abuzuri sexuale), le-ar fi exploatat, prin ținerea în stare de aservire, obligându-le la practicarea prostituției, cerșetoriei, vânzarea de ziare (ca modalitate de a disimula  apelarea la mila persoanelor aflate în trecere), colectarea fierului vechi, dar și la comiterea unor infracțiuni de furt și înșelăciune, în dauna unor persoane juridice germane (în special operatori de telefonie mobilă sau dealeri auto).

Minoră de 12 ani obligată să se prostitueze

Până în prezent, au fost identificate 27 de persoane traficate în scopul obligării la practicarea cerșetoriei, 4 dintre acestea minore, în intervalul de timp în care ar fi fost exploatate, precum și o persoană vătămată minoră, în vârstă de 12 ani, la data recrutării, care ar fi fost obligată la practicarea prostituției de către unul dintre membri acestui grup.

Acesta ar fi profitat de starea de vădită vulnerabilitate generată de  lipsa de maturitate specifică vârstei și, în perioada  2021 – septembrie 2023, ar fi transportat-o pe minoră,  în repetate rânduri, în locuri prestabilite, unde, prin constrângere fizică și psihică, ar fi exploatat-o sexual,   obligând-o la practicarea prostituției în folosul său.

În cauză, se cooperează cu autoritățile de aplicare a legii din Austria și Germania, prin intermediul biroului de legătură al Atașatului de Afaceri Interne austriac, respectiv Biroul ofițerilor de legătură ai BKA la București.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *