La data de 13.02.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră efectuează 34 de percheziții domiciliare pe raza municipiului București și județelor Ilfov, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Olt, Sibiu, Arad, Vâlcea, Vrancea și Galați în vederea destructurării unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranţi.
În cauză, s-a reținut că, în anul 2021, a fost constituit, un grup infracțional organizat, format din cetățeni români, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranţi, în vederea obținerii în mod facil a unor sume importante de bani, grup care a acționat până în prezent.
În vederea realizării scopului grupului infracțional, membrii acestuia au adăpostit și transportat migranţi, care proveneau din India, Pakistan, Bangladesh, Nepal și Sri Lanka.
Peste 120 de migranţi în 5 transporturi
Au fost documentate 5 transporturi prin intermediul cărora membrii au încercat să scoată ilegal 120 de migranţi.
La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de aproximativ 30 de persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.
Acțiunea beneficiază de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O:
- București
- Alba Iulia
- Pitești
- S.C.C.O. Teleorman
- Vâlcea
- Olt
- Dâmbovița
- Galați
- Vrancea
- Arad
- Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – Direcṭia Prevenirea și Combaterea Migraṭiei Ilegale
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE