La data de 27 mai 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați, au pus în aplicare 11 mandate de percheziție domiciliară, în județele Ilfov și Dâmbovița, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 2022 – 2023, 11 persoane cercetate, cetățeni români, moldoveni și cu dublă cetățenie (română și moldovenească), organizați într-o structură infracțională pe niveluri ierarhice, ar fi acționat pe teritoriile României și Republicii Moldova, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți.
Astfel, membrii grupului infracțional ar fi achiziționat autovehicule de capacitate mare pentru a transporta persoane provenite din țări afro-asiatice peste frontierele de stat, către țări din vestul Europei.
Investigațiile întreprinse au relevat că cei în cauză ar fi pretins și primit pentru fiecare migrant sume între 3.000 și 5.000 de euro, în funcție de posibilitățile financiare ale persoanei transportate și de țara în care aceasta intenționa să ajungă.
Traseele urmate de membrii grupului de criminalitate organizată pentru a ajunge cu migranții în țări din Vestul Europei au fost Grecia – Bulgaria – România – Ungaria – Austria, Grecia – Bulgaria – Serbia sau Croația – Ungaria – Austria.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mijloace de comunicații, înscrisuri, precum și alte probe.
În luna aprilie 2024, sub egida EUROJUST, a fost încheiat acordul de constituire a unei echipe comune de anchetă între autoritățile judiciare din România și autoritățile judiciare din Republica Moldova, în vederea documentării activității infracționale în care sunt implicați și cetățeni moldoveni.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE