GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, SPECIALIZAT ÎN CONTRABANDĂ, DESTRUCTURAT

Ieri, 4 octombrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, au efectuat 17 percheziții domiciliare, 8 în județul Brașov, 2 în județul Bihor și 7 în județul Satu Mare, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă.

În cursul lunii martie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că, în județul Brașov, s-ar fi constituit o grupare infracțională organizată, ai cărei membri ar fi comercializat țigarete de contrabandă, provenite din Ucraina, precum și diverse cantități de alcool.

De asemenea, la data de 4 octombrie a.c., au fost depistați, în flagrant delict, doi bărbați, din județul Satu Mare, membri ai grupului infracțional, după ce ar fi plasat, în mai multe locații din județul Brașov, țigarete de contrabandă și diverse cantități de alcool.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și confiscate, în vederea continuării cercetărilor, 16.772 de pachete de țigarete, peste 1.500 de litri de alcool de contrabandă, precum și 296.850 de lei, 149.320 de euro și 1.150 de lire sterline.

6 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov și B.C.C.O. Brașov, în vederea audierii, ulterior, acestea fiind reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Serviciul pentru Acțiuni Speciale, sprijiniți de polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, jandarmi ai inspectoratelor de jandarmi județene Bihor și Satu Mare, precum și lucrători ai direcțiilor regionale vamale Brașov și Cluj-Napoca.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *