La data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 08:00, o femeie a sesizat Poliția Orașului Săliște cu privire la faptul că, în noaptea de 17/18 noiembrie, mai multe bunuri au fost sustrase din cabana pe care o deține în extravilanul satului Mag. Este vorba despre un generator electric, două fierăstraie de mână, o roabă și altele, prejudiciul creat ridicându-se la suma de 6.000 de lei.
În cauză, la nivelul Poliției Orașului Săliște s-a deschis o anchetă penală care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar ca urmare a cercetărilor efectuate de către polițiști s-a reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, precum și recuperarea în totalitate a bunurilor reclamate ca furate.
Față de persoana în cauză, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din satul Mag, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!