I.T.M. Sibiu – Măsuri pentru protecţia lucrătorilor pe timp de caniculă

I.T.M. Sibiu verifică unităţile care desfăşoară activităţi cu articole pirotehnice

În perioadele cu temperaturi extreme, angajatorii din Sibiu au obligaţia să asigure măsuri minimale pentru ameliorarea condiţiilor de muncă.

Prin urmare, măsurile se referă la: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static, alternarea perioadelor de lucru cu perioade de repaus în locuri umbrite, iar pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor, trebuie să li se asigure apa minerală (câte 2-4 litri/persoană/schimb), duşuri şi echipament individual de protecţie.

Angajatorii care se află în imposibilitatea de a asigura condiţiile prevăzute mai sus, vor lua măsuri de reducere a duratei zilei de lucru

Angajatorii care se află în imposibilitatea de a asigura condiţiile prevăzute mai sus, de comun acord cu sindicatele sau reprezentanţii salariaţilor, vor lua măsuri de reducere a duratei zilei de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru (până la ora 11 şi după ora 17), întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă.

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiții de temperaturi extreme, angajatorii trebuie să ia următoarele măsuri: să asigure examenul medical la angajare și control medical periodic; să urmărească depistarea precoce a salariaților cu contraindicații pentru munca la temperaturi crescute; să asigure primul ajutor și transportul la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate; trecerea, în măsura în care e posibil, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecțiuni medicale, care au contraindicații privind munca la temperaturi extreme.

Recomandăm tuturor angajatorilor  să-şi organizeze activitatea respectând drepturile propriilor angajaţi, fără a pierde din vedere faptul că sunt pasibili de a fi sancţionaţi contravenţional de inspectorii de muncă cu amenzi cuprinse între 1500 lei şi 2500 lei atunci când nu respectă O.U.G. nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

Declarația inspectorului șef I.T.M. Sibiu

„În condițiile caniculei extreme, protecția lucrătorilor devine prioritară. Angajatorii au responsabilitatea de a asigura condiții de muncă sigure și este esențial ca toate măsurile necesare să fie implementate pentru a preveni incidentele și a proteja sănătatea angajaților. Îndemnăm lucrătorii să-și cunoască drepturile și să raporteze orice nereguli pentru a asigura un mediu de muncă sigur și sănătos.”- Stănilă Alexandru Marius, inspector șef I.T.M. Sibiu.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA FOTO: ARHIVĂ

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *