IGSU – Bilanțul zilei de ieri (14.09.2022)

Ziua de ieri a fost solicitantă pentru echipajele operative din întreaga țară, cele mai numeroase misiuni fiind derulate în zona București-Ilfov și în județele Cluj, Prahova, Argeș și Dâmbovița.

O pondere de aproximativ 85% din totalul intervențiilor a constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD ( 1.174 de cazuri din totalul de 1.379 de situații de urgență gestionate).

De asemenea, pompierii salvatori au acționat pentru localizarea și stingerea celor 43 de incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 159 misiuni pentru protecția comunităților.

O atenție deosebită a fost alocată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 3 situații *pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme. În urma acestor evenimente, 2 persoane și-au pierdut viața în județele Botoșani și Cluj.

Totodată, în perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii militari au salvat 25 persoane aflate în dificultate.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, la nivel național au fost transmise 4 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice, în județele Brașov (3) și Mureș (1).

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *