În ultimele 24 de ore, echipajele operative au gestionat 1.355 situații de urgență, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Astfel, 1.165 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (277 cazuri), urmată de județele Mureș (59 cazuri), Cluj (54 cazuri) și Timiș (52 cazuri).
În afara acestor misiuni, colegii noștri au acționat pentru stingerea a 34 incendii, precum și în cazul altor 158 intervenții în sprijinul comunităților.
Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 5 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere. În urma acestor evenimente, 3 persoane și-au pierdut viața în județele Brașov, Mureș și Timiș.
De asemenea, în perioada de referință, la nivel național, pompierii militari au salvat 7 persoane aflate în dificultate.
În ultimele 24 de ore au fost transmise 6 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, dintre care 3 mesaje privind prezența animalelor sălbatice, în județele Argeș (1) și Harghita (2) și 3 mesaje privind avertizările hidro-meteorologice periculoase imediate, ce au vizat județele Arad (2) și Bihor (1).
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE