ÎN TRAFIC, ÎN SIGURANȚĂ

Reţinut pentru ameninţare şi distrugere

Reţinut pentru ameninţare şi distrugere

Pentru că urmează un sfârșit de săptămână prielnic călătoriilor, insistăm asupra adoptării de către toate categoriile de persoane (şoferi, pietoni, biciclişti, trotinetiști, motociclişti) a unei conduite preventive pe drumurile publice. Deplasarea poate fi sigură numai dacă sunt respectate întru totul regulile elementare şi obligaţiile legale privitoare la circulaţia rutieră.

Le reamintim, astfel, conducătorilor auto:

  • Să respecte regimul de viteză impus pe tronsonul de drum;

  • Sa reducă viteza de deplasare în condiţii de carosabil ud, ploaie, pe drum în curbă cu vizibilitate redusă;

  • Să se asigure temeinic înainte de schimbarea direcției de deplasare;

  • Să păstreze distanţa de siguranţă faţă de autovehiculul care se deplasează în faţă;

  • Să se asigure, înainte de a pleca în călătorie, că sistemele de frânare şi iluminare, semnalizare sunt funcţionale;

  • Să nu se urce la volan după ce, în prealabil, au consumat băuturi alcoolice;

  • Să nu conducă în stare avansată de oboseală.

O categorie expusă din punct de vedere al siguranţei în trafic o constituie pietonii, care, de cele mai multe ori, traversează strada prin loc nepermis şi fără să se asigure, provocând accidente de circulaţie care puteau fi evitate cu responsabilitate, atenţie şi conştiinţa grijii faţă de sine.

Pentru utilizatorii de trotinete, comunicăm:

Șoseaua nu este loc de promenadă!

Dacă țineți cu adevărat la propria siguranță, studiați Codul Rutier pentru a cunoaște principalele reguli de circulație, obligațiile pe care le aveți, semnificația indicatoarelor și semnalizării rutiere!

Nu vă așteptați să fiți observați imediat ce ajungeți lângă un vehicul motorizat!

Nu schimbați direcția de deplasare fără a vă asigura în prealabil foarte bine că șoferii v-au observat intenția! Șoferii nu sunt ghicitori ai manevrelor pe care alții își propun să le efectueze!

Nu circulați cu pasager!

Stimați părinți, facem un apel puternic la conștiința și responsabilitatea de care ne dorim să dați dovadă față de binele copilului dumneavoastră! Mulți dintre părinți sunt și conducători auto și sunteți zilnic la volan. Sunteți cei mai în măsură să le atrageți atenția copiilor și nu numai cu privire la riscurile la care se expun când circulă fie pe trotinetă, fie pe bicicletă, fie ca pieton! Asigurați-vă că înțeleg pericolele și că își iau măsuri de siguranță atunci când se află pe stradă! Educația primită acasă este cea care durează toată viața! Și nu doar educația rutieră!

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *