Lazaret
La data de 19 mai a.c., în jurul orei 11,30, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 7, Lazaret, de către un bărbat în vârstă de 46 de ani, domiciliat în comuna Sadu.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 335 aliniatul 2 din Codul Penal.
Medias
La data de 20 mai a.c., în jurul orei 00,30, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Cloșca din municipiul Mediaș de către un tânăr în vârstă de 24 de ani, domiciliat în județul Mureș.
Polițiștii au constatat că autoturismul condus este neînmatriculat sau neînregistrat, autorizația de circulație provizorie a mașinii fiind expirată din cursul lunii martie a acestui an.
De asemenea, testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În baza celor constatate, polițiștii medieșeni au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!