Infracțiuni la regimul rutier

ACŢIUNI PERMANENTE, DESFĂȘURATE ÎN SERVICIUL COMUNITĂȚII
ACŢIUNI PERMANENTE, DESFĂȘURATE ÎN SERVICIUL COMUNITĂȚII

Sâmbătă, 30 octombrie a.c., în jurul orei 11,00, pe raza comunei Iacobeni, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 27 de ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul în cauză este neînmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat este unul fals.

Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea unui autovehicul cu număr de înmatriculare fals.

***

La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 07,00, pe DN 14B, în afara localității Axente Sever, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 55 de ani, domiciliat în județul Alba.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o concentrație de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcolemiei în sânge.

În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

***

La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 21,30, pe DN 7, în afara localității Boița, polițiștii rutieri au depistat un bărbat în vârstă de 49 de ani, din jud. Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism deși dreptul său de a conduce autovehicule pe drumurile publice a fost anulat.

Pe numele bărbatului s-a deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 2 din Codul Penal.

***

La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 18,00, pe strada Samuel Brukenthal din orașul Avrig, un localnic în vârstă de 18 ani a fost depistat conducând un autoturism deși nu deține acest drept.

Pe numele tânărului s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Transporta trufe fără documente legale de proveniență

La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 16,00, pe raza localității Brădeni, polițiștii au oprit un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Mureș.

Cu ocazia verificărilor efectuate asupra autoturismului, s-a constatat că bărbatul transporta cantitatea de 3 kg de trufe negre fără a deține documente legale privind proveniența.

În conformitate cu prevederile articolului 17, litera c) din Legea nr. 171/2010R, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar trufele au fost confiscate și predate reprezentanților Ocolului Silvic Agnita.

Cercetat penal pentru furt calificat, un medieșean a fost reținut

La data de 31 octombrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut un localnic în vârstă de 20 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În fapt, tânărul este bănuit că, în seara zilei de 31 octombrie, în jurul orei 23,30, ar fi spart un automat de bilete aflat pe strada Pompierilor din municipiul Mediaș, de unde ar fi sustras două cutii metalice conținând bani. Medieșeanul a fost depistat la scurt timp după săvârșirea faptei de către polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Mediaș și predat polițiștior de investigații criminale medieșeni, care au luat măsura reținerii persoanei în cauză pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

În cursul acestei zile, presupusul autor al faptei urmează a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Prachetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *