La data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 03,00, pe DN 7, în localitatea Tălmaciu, polițiștii Biroului Rutier pentru Drumuri Naționale și Europene au observat cum șoferul unui autoturism efectuează manevra de depășire neregulamentară.
După oprirea autoturismului, polițiștii au constatat că la volan se află un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul București, în urma verificărilor rezultând faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat rezultat pozitiv la o substanță psihoactivă, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Conducător auto baut, polițiștii Biroului Rutier Mediaș
La data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 19,30, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Blajului de către un localnic în vârstă de 35 de ani.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat un rezultat de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, medieșeanul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Un conducător de ATV a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile în Ighișu Nou
La data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 21,40, în localitatea Ighișu Nou, în timp ce conducea un ATV pe strada Școlii, un localnic în vârstă de 43 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În urma verificărilor efectuate de către polițiștii Biroului Rutier Mediaș, s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.
Imediat după producerea autoaccidentului, un prieten al celui care a condus a transportat ATV-ul la domiciliul victimei, fără încuviințarea polițiștilor. Bărbatul, un localnic în vârstă de 34 de ani, este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș – Biroul Rutier, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE