ITM Sibiu – Controale la angajatorii care desfăşoară activităţi cu GPL

I.T.M. Sibiu verifică unităţile care desfăşoară activităţi cu articole pirotehnice

 În perioada 28.08-31.10.2023 s-a desfăşurat la nivel naţional Campania pentru verificarea modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecția sănătății lucrătorilor de către angajatorii care desfășoară activități de depozitare și comercializare a carburanților auto tip GPL – cod CAEN 4671 și cod CAEN 4730 (comerț cu ridicata și amănuntul al combustibililor lichizi și gazoși, produselor derivate penru autovehicule în magazine specializate), aceste verificări fiind făcute de ITM Sibiu.

Obiectivul principal a fost diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale

Obiectivul principal al acțiunii de control a fost diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatori.

52 de angajatori controlați de ITM Sibiu

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost controlaţi un număr de 52 angajatori care își desfășoară activitatea în județul Sibiu. Au fost identificate 97 de abateri de la prevederile legale în domeniu, pentru care au fost aplicate 97 de sancţiuni contravenţionale – 94 de tip avertisment și 3 amenzi în valoare de 12.500 lei. Pentru pericol grav și iminent de accidentare a fost oprit din funcțiune un echipament de muncă – stație distribuție GPL – pentru lipsa certificatului ”in situ”.

Principalele neconformități în domeniul securității și sănătății în muncă se referă la: neidentificarea tuturor zonelor cu risc ridicat și specific din cadrul stațiilor de distribuție a carburanților; lipsa autorizării interne pentru operatorii de umplere a recipentelor GPL și a operatorilor SKID; lipsă semnalizare de securitate și sănătate în muncă la locurile de muncă unde pot apărea atmosfere potențial explozive (guri de descărcare, aerisire, pompe de distribuție, instalație monobloc de tip SKID); lipsă asigurare împoriva accesului neautorizat la capacele de la gurile de descărcare; neasigurarea unei instruiri adecvate pentru toţi lucrătorii.

În domeniul relațiilor de muncă au fost verificați 56 de operatori economici de ITM Sibiu

În domeniul relațiilor de muncă au fost verificați 56 de operatori economici. În urma acestor controale, au fost aplicate 1 amendă în cuantum de 20,000 lei pentru primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în REVISAL în termenul legal și 4 amenzi în cuantum de 9,000 lei pentru nerespectarea de către angajatori a prevederilor privind timpul de muncă.

De asemenea, au fost aplicate și 14 avertismente scrise și au fost dispuse 47 de măsuri de remediere a deficiențelor constatate.

Printre principalele nereguli s-au numărat nerepartizarea timpului de lucru în cadrul contractului individual de muncă cu timp parțial, neacordarea drepturilor salariale, și neevidențierea tuturor orelor de muncă în foile colective de prezență.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *