Jaf de proporții – Anvelope de 100.000 de euro furate

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce au furat mai multe anvelope.

Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 07 spre 08 iunie a.c., doi bărbați de 36 de ani, respectiv 46 de ani, ambii din Pitești, ar fi sustras, din curtea unei societăți comerciale, o semiremorcă încărcată cu anvelope în valoare de aproximativ 100.000 de euro. Ulterior, ar fi încărcat marfa (circa 1100 de anvelope) într-o altă semiremorcă și într-o autoutilitară și le-ar fi transportat în comuna Râca, într-o hală.

În urma cercetărilor, prejudiciul a fost recuperat integral și restituit societății în cauză.

Reamintim că, după administrarea probatoriului, în ziua de 14 iunie a.c., bărbații au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, ulterior față de aceștia fiind dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de trimitere în judecată.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA FOTO: https://www.stirilekanald.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *