Jandarmii montani vor fi la datorie și în acest sfârșit de săptămână!

Pentru siguranța turiștilor, jandarmii montani se vor afla în perioada 10 – 11 septembrie în stațiunile Bâlea și Păltiniș, acolo unde vor acționa preventiv, astfel încât să se asigure că nu vor fi probleme care să afecteze siguranța turiștilor și ordinea publica.
Aceștia se vor afla pe traseele montane și în zonele turistice cu principala misiune de a acorda sprijin și îndrumare, fiind pregătiți să intervină în ajutorul persoanelor aflate în dificultate.

Reamintim, ca în zona stațiunii Bâlea în ziua de 10.09.2022 între orele 13.20 – 14.20 va avea loc „Turul României la ciclism” pe traseul Arpașu de Sus – Bâlea Lac și în data de 11.09.2022, în intervalul orar 06.00- 18.00 se va desfășura „Transmaraton Bâlea”, fără a se închide circulația rutieră.

Jandarmii montani transmit celor care vor alege să-și petreacă sfârșitul săptămânii în zona montană următoarele:
– să se echipeze corespunzător zonei montane;
– în cazul în care întâlnesc animale sălbatice, să nu se apropie de ele pentru a le hrăni sau pentru a le face fotografii;
– să folosească doar traseele marcate și să urmărească marcajele de pe teren;
– să nu distrugă semnele de orientare turistică ale traseelor;
– nu aprindeți focul în locurile neamenajate;
– nu lăsați în urmă resturi menajere în spații neamenajate.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *