Lecții de educație pentru sănătatea orală – Zambetul contează

Zâmbetul unui copil, dar și al unui adult, este foarte important. Zambetul este cel mai ușor mod de a te exprima, fiind înțeles în orice limbă.

Pentru un zâmbet frumos este necesar aportul pacientului dar și al medicului stomatolog.

Tocmai de aceea, studenții din cadrul Facultății de Stomatologie a Universității de Vest „Vasile Goldis” din Arad desfășoară, în această perioadă.

„Lecții de educație pentru sănătatea orală”.

Proiectul, o tradiție a facultății, ajuns la a XII-a ediție, se desfășoară în școlile gimnaziale din municipiul și județul Arad.

În această săptămână, activitățile s-au derulat la Școala Gimnaziala „Iosif Moldovan”, din Arad.

În cadrul proiectului s-au abordat teme legate de normele de igienă bucală, dar și de însușire a unor obiceiuri de igienă orală și alimentară, cu conștientizarea micului pacient asupra importanței stării de sănătate orală.

Activitatea studenților

Activitatea studenților a constat în prezentarea unor noțiuni despre dinții temporari și permanenți, rolul dinților, importanța igienei, reguli de igiena orală, vizita la medicul stomatolog, rolul alimentației în sănătatea dentară.

Prin activități interactive, exemplificări pe mulaje, jocuri și filmulețe animate, micii pacienți au deprins toate informațiile care aplicate în viața de zi cu zi, vor duce la realizarea corectă a unei igiene orale, având ca rol principal prevenirea problemelor dentare.

Ce arată studiile pentru ca zambetul să fie plăcut

Studiile arată că una dintre cele mai frecvente afecțiuni orale la nivel global (60-90%) este caria dentară, iar studenții Facultății de Stomatologie sunt determinați să-i ajute pe cei mici.

Cadrele didactice și studenții Facultății de Stomatologie, cunoscând realitatea nevoilor de îngrijiri medicale a individului, în scopul asigurării sănătății publice.

În această perioadă se implică  atât în asigurarea calității sănătății orale a comunității, prin programele de prevenție oro-dentară.

Creșterea actului medical stomatologic prin organizarea congresului de stomatologie pentru medicii stomatologi din țară și străinătate, ale cărui lucrări debutează azi.

Preocuparea pentru dobândirea de competențe profesionale ca ansamblu unitar şi dinamic, precum și de cunoștințe, abilități și competențe noi în domeniul stomatologiei, vizează nu numai studenții și absolvenții noștri, dar și medicii stomatologi din regiune.

Congresul 1st GoldARt Dentistry Congress, Endo&More -Zambetul pe primul loc

Congresul 1st GoldARt Dentistry Congress, Endo&More vine în întâmpinarea dorinței de cunoaștere în domeniul stomatologiei, a medicilor stomatologi și rezidenți.

Congresul reunește nume sonore din stomatologia națională și internațională, care aprofundează tema endodonției și implicațiile acesteia în celelalte ramuri ale stomatologiei.

Congresul este structurat în sesiuni de workshop și hands-on, dar și sesiuni de prezentări pe teme de interes.

Acestea vin în întâmpinarea medicilor stomatologi și care să contribuie la îmbunătățirea portofoliului de cunoștințe prin dialog profesional.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *