Lemn confiscant în valoare de 7500 lei în Vrancea

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii au organizat activități pe linia prevenirii delictelor silvice.

În cadrul acțiunii au fost efectuate controale atât la instalații de debitat material lemnos și în fondul forestier cât și la unități economice de profil.

14 m.c. de lemn confiscat. în valoare de 7500 lei

În urma verificărilor la societăți comerciale au fost confiscați peste 14 m.c. material lemnos în valoare de aproximativ 7500 lei.

În perioada 20-21 octombrie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au desfășurat o acțiune pe linie silvică în urmă căreia au constatat 5 infracțiuni, fiind întocmite 3 dosare penale.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 2 contravenții, fiind confiscat material lemnos în valoare de 7491,56 lei.

Pe parcursul acțiunii au fost verificate 2 instalații de debitat material lemnos verificate, fiind efectuate totodată, 2 controale în fondul forestier și 2 la societăți de profil.

Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea depistării celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare pentru identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.

Au vândut 16,71 m.c. de lemn în diverse țări

La data de 21 octombrie a.c., ora 17:58, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au depistat pe un drum forestier din comuna Jitia, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 32 de ani, din comuna Nereju și o autoutilitară condusă de un bărbat, de 33 ani,

din comuna Popești, ambele aparținând unei societăți comerciale din comuna Dumitrești și transportând material lemnos.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au  constatat faptul că cele două autoutilitare nu aveau avize de însoțire a materialului lemnos.

Ambele autoutilitare au fost conduse la depozitul Ocolului Silvic Dumitrești, în vederea inventarierii materialului lemnos transportat, stabilindu-se faptul că transportau cantitatea totală de 16,71 mc material lemnos foc în diverse tari.

Astfel, a fost confiscată faptic cantitatea de material lemnos transportată fără documente de însoțire.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *