Lucrări de deratizare pe domeniul public în perioada 16-18 octombrie

Cea de a treia acțiune de anul acesta pentru combaterea rozătoarelor pe domeniul public este programată să se realizeze de luni, 16 octombrie, până miercuri 18 octombrie, prin firma DD CHIM SR, contractată de municipalitate.

Substanțele vor fi amplasate în dispozitive speciale care sunt marcate corespunzător, avertizând asupra pericolului de substanțe toxice din interior. Acestea vor fi plasate în parcuri, spații verzi, zone de blocuri, piețe, târguri, maluri de lac, pe terenuri ale instituțiilor, platforme și depozite de deșeuri, la stații de transfer, sortare și alte instalații de tratare/ eliminare a deșeurilor.

Produsul utilizat este Agrorat Block, avizat de Ministerul Sănătății, iar antidotul în caz de ingerare accidentală este Vitamina K1.

Atenție în cazul copiilor și al animalelor de companie! Adresăm părinților rugămintea de a supraveghea îndeaproape copiii, pentru a evita venirea lor în contact cu aceste substanțe, iar deținătorii de animale de casă să ia toate măsurile pentru a preveni intoxicațiile accidentale în rândul acestora.

În situația în care condițiile meteo sunt nefavorabile, acțiunea de deratizare va fi reprogramată.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *