La data de 18 mai 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Harghita, au prins în flagrant delict un bărbat, de 31 de ani, cetățean străin (maghiar), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept și fără a deține autorizație.
Astfel, acesta a fost prins în flagrant delict, în municipiul Odorheiu Secuiesc, în timp ce ar fi deținut și transportat 100 de grame de substanțe psihoactive. De asemenea, în urma percheziției autoturismului și a controlului corporal, au fost descoperiți și ridicați 300 de euro și 770 de lei, bani susceptibili a proveni din traficul de droguri, precum și un telefon mobil.
Din materialul probator administrat a reieșit că, bărbatul ar fi consumat din substanțele interzise pe care le-ar fi transportat, chiar în timp ce conducea autoturismul pe drumurile publice, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Facem precizarea că la data comiterii faptei ce formează obiectul prezentei cauze, bărbatul era cercetat sub control judiciar de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Harghita într-un alt dosar penal, întrucât a fost depistat anterior în flagrant delict, la data de 22 ianuarie a.c., pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen.
In data de, 19 mai, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Harghita au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a acestuia.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE