MAI – Combaterea infracționalității la nivel național

Principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore, au fost prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență.

Astfel, efectivele MAI au intervenit la 4.384 de evenimente, 3.042 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.342 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 867 de posibile infracțiuni, 22% dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 218 autori de infracțiuni, care au săvârșit 226 de fapte penale. De asemenea, echipajele de poliție au depistat 13 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 30 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 11 autori în 12 dosare penale cu AN, aflate în evidență.

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 759 de permise de conducere și au retras 298 de certificate de înmatriculare.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *