MAI – Misiunile din ultimele 24 de ore

Arestat pentru că a batut un pieton

În această dimineață, la nivel național, efectivele I.G.P.R. efectuează 84 de percheziții domiciliare și 8 acțiuni operative.

 Dintre acestea, 42 de percheziții sunt efectuate de polițiști B.C.C.O. Iasi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, în vederea destructurării a două grupări infracționale organizate, specializate în acordarea de bani cu camătă.

În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.611 evenimente, 3.215 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.396 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 921 de posibile infracțiuni, aproximativ 23 % dintre acestea fiind din oficiu.

În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 23 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 12 autori în 8 dosare penale cu AN, aflate în evidență.

echipajele de poliție au depistat 16 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 206 autori de infracțiuni, care au săvârșit 225 de fapte penale.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *