Efectivele Poliției Române efectuează, joi, 3 noiembrie a.c., 37 de percheziții domiciliare și 10 acțiuni operative pentru combaterea faptelor ilegale din domeniile: combaterea criminalității organizate, arme, explozivi și substanțe periculoase, investigarea criminalității economice și investigații criminale.
În ultimele 24 de ore, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.007 de evenimente, 2.644 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.363 circumscrise situațiilor de urgență.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 793 de posibile infracțiuni, aproximativ 20% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 62 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 39 de autori în 36 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.
De asemenea, echipajele de poliție au depistat 29 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 124 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 126 de fapte penale.
Polițiștii rutieri au reținut 499 de permise de conducere și au retras 281 de certificate de înmatriculare.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE