MAI – Prevenirea și combaterea faptelor ilegale la nivel național

 În această dimineață, la nivel național, efectivele Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 27 de percheziții domiciliare și 9 acțiuni operative, în baza mandatelor emise de magistrați, pentru combaterea faptelor ilegale din domeniile: combaterea criminalității organizate, investigarea criminalității economice, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase.

În ultimele 24 de ore, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.130 de evenimente, 2.689 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.441 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 900 de posibile infracțiuni, aproximativ 19% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 50 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 52 de autori în 31 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Echipajele de poliție au depistat 12 persoane urmărite național sau internațional

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 154 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 152 de fapte penale.

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au continuat acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație.

În urma abaterilor constatate,au reținut 470 de permise de conducere și retras 237 de certificate de înmatriculare.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *