Condamnați la închisoare pentru comiterea unor infracțiuni, depistați și încarcerați de polițiștii bihoreni.
Miercuri, 17 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au depistat un bărbat de 47 de ani, din municipiul Oradea.
Judecătoria Oradea a emis pe numele său un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 1 lună de închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de încălcare a măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis pe numele său de Judecătoria Oradea.
Tot miercuri, 17 martie a.c., polițiștii de la Urmăriri au depistat o femeie de 35 de ani, din Oradea, pe numele căreia Judecătoria Oradea a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, condamnată la 2 ani și 2 luni închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
De asemenea, miercuri, 17 martie a.c., polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod au depistat o femeie de 37 de ani, din comuna Măgești, județul Bihor.
Judecătoria Aleșd a emis pe numele său un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnată la 1 an şi 3 luni de închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de furt.
Cele trei persoane au fost încarcerate în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepselor la care au fost condamnate.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!