Mandate S.I.C.E. pentru uz de fals

În această dimineaţă, patru echipe formate din 8 polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – IPJ Suceava, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, au pus în executare 4 mandate de percheziţie domiciliară emise de către Judecătoria Suceava, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, ce vizează comiterea mai multor infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Documente în fals emise de societatea comercială

Din cercetările efectuate în cadrul dosarului penal, a rezultat faptul că există suspiciunea rezonabilă cu privire la faptul că o societate comercială din mun. Suceava a emis mai multe documente în fals (certificate de distrugere, borderouri, chitanțe) necesare pentru radierea unor autoturisme, introducerea fictivă în circuitul deșeurilor și ulterior, comercializarea în paralel cu încălcarea prevederilor legale a pieselor vehiculelor, inclusiv a elementelor de caroserie.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.

Polițiștii din cadru lIPJ Suceava, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în vederea stabilirii întregii activități infracționale, a participației penale a autorilor și pentru dispunerea măsurilor procedurale.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *