Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 23 octombrie 2023, un mesaj cu prilejul operaționalizării complete a Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est din Sibiu. Mesajul a fost prezentat de către Mihai Şomordolea, Consilier de Stat – Departamentul Securităţii Naţionale – Secretariat CSAT, în cadrul ceremoniei organizate la Sibiu.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
Comandamentul Corpului Multinațional Sud-Est din Sibiu este astăzi în măsură să îndeplinească misiunea și rolul care îi revin în cadrul posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic, în regiunea Mării Negre. Este un moment important pentru România, la care am ajuns prin eforturi naționale și aliate susținute și conjugate, pe multiple paliere – politic, diplomatic și militar, și beneficiind de contribuțiile valoroase ale Aliaților noștri.
Îi felicit, așadar, pe toți cei care au contribuit la declararea capacității operaționale finale a Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est, Comandament Militar Internațional NATO, înființat pe teritoriul României în contextul procesului de adaptare a Structurii de Comandă a Alianței Nord-Atlantice.
În anul 2018, la Summitul NATO de la Bruxelles, am făcut cunoscută intenția României de a completa arhitectura aliată de comandă și control de pe teritoriul național cu o capabilitate terestră de nivel corp pentru a consolida planificarea și modul de operare al forțelor și structurilor NATO din România – Unitatea NATO pentru Integrarea Forțelor, Comandamentul Diviziei Multinaționale Sud-Est și Brigada Multinațională Sud-Est.
Acest demers al României a fost salutat și sprijinit de către autoritățile militare ale NATO și de către Aliați, ca și în cazul altor inițiative naționale care privesc adaptarea NATO la noul mediu de securitate și consolidarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic, precum prezența aliată înaintată în regiunea Mării Negre și Grupul de luptă NATO din țara noastră.
Mulțumesc, în numele statului român, pentru prezența și activitatea în cadrul Comandamentului a militarilor din Bulgaria, Canada, Cehia, Croația, Franța, Germania, Grecia, Italia, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, Spania și Turcia, precum și pentru contribuția importantă a Statelor Unite ale Americii și a Luxemburgului.
Președintele României, Klaus Iohannis – ,,Salut toți Aliații prezenți în România în cadrul diferitelor structuri și activități NATO,,
Salut, de asemenea, toți Aliații prezenți în România în cadrul diferitelor structuri și activități NATO pe care le găzduim.
Consolidarea pe termen lung a posturii de descurajare și apărare a NATO la Marea Neagră rămâne un obiectiv prioritar, care are la bază deciziile istorice de la Summitul de la Madrid și cele adoptate anul acesta la Vilnius. La cele două reuniuni s-a stabilit o traiectorie clară pentru adaptarea militară accelerată a NATO, prin măsuri care vor întări apărarea înaintată, apărarea antiaeriană și cunoașterea situației operaționale pe Flancul Estic și la Marea Neagră, astfel încât să creștem considerabil capacitatea Alianței Nord-Atlantice de a răspunde provocărilor de securitate.
Unitatea și solidaritatea noastre, ca Aliați, sunt cruciale, mai ales în contextul războiului ilegal și brutal de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Recentele atacuri asupra infrastructurii portuare civile ucrainene de la Dunăre, crime de război reprobabile, sporesc riscurile de securitate la granițele României și, implicit, la granițele NATO.
România va continua să contribuie la îmbunătățirea securității regionale și euroatlantice, inclusiv prin rolul de pilon de stabilitate la Marea Neagră.
Dragi militari aliați,
Facem parte din cea mai puternică organizație politico-militară din istorie, iar prezența și activitatea dumneavoastră dovedesc, o dată în plus, solidaritatea și forța noastră colectivă.
Vă felicit pentru desfășurarea cu succes a Exercițiului STEADFAST JUPITER 2023. Ați demonstrat capacitatea de reacție, comandă și control și rolul important al Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est în cadrul posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic, la Marea Neagră.
Vă încurajez să valorificați în continuare instruirea împreună cu militarii români, pentru a spori capacitatea noastră de acțiune comună și eficientă în cadrul NATO.
Vă doresc mult succes în îndeplinirea sarcinilor și misiunilor care vă revin!
Contactați-ne cu încredere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!