Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 29 mai 2024, un mesaj cu prilejul deschiderii Salonului Internațional de Carte Bookfest București 2024. Mesajul a fost prezentat de către Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial – Departamentul Cultură, Culte și Minorități Naționale.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
Am conferit Înaltul Patronaj ediției a XVII-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest care se deschide astăzi la București, convins fiind că eforturile organizatorilor, participarea numeroasă a autorilor și a editurilor vor contribui la creșterea interesului publicului pentru carte, literatură și lectură.
Așa cum ne-a obișnuit, și în acest an Bookfest are un invitat de onoare. Mă bucur să urez bun venit la București scriitorilor și editurilor din Republica Moldova, țară cu care împărtășim cultură și tradiții și care prețuiește cultivarea limbii române.
Dialogul cultural creează punți care apropie popoarele și ajută statele să își consolideze colaborarea. Bookfest și-a clădit o reputație solidă ca agoră literară și profesională, unde autorii, editorii și traducătorii au avut ocazia să se întâlnească cu personalități ale culturii universale, iar cartea românească, să devină mai bine cunoscută în lume.
Bookfest București 2024 promovează unitatea de limbă și literatură, ca manifestare a unui spațiu cultural comun
Prin invitarea Republicii Moldova ca oaspete de onoare, Bookfest București 2024 promovează unitatea de limbă și literatură, ca manifestare a unui spațiu cultural comun. Apreciez inițiativa Asociației Editorilor din România, care arată și prin acest eveniment că țara noastră este și va rămâne, pe toate planurile, susținătorul cel mai dedicat al parcursului european al Republicii Moldova, al aderării acesteia la spațiul de pace și prosperitate care este Uniunea Europeană.
Cetățenii Republicii Moldova merită să se bucure de toate beneficiile apartenenței la marea familie europeană, ca o consecință firească a asumării valorilor democratice, care, în ciuda vicisitudinilor istoriei, au inspirat o creație literară contemporană originală și valoroasă, îmbogățind tezaurul nostru cultural comun și crescându-i prestigiul în Europa și în întreaga lume.
De aceea, prin dezvoltarea relațiilor dintre edituri și a solidarității dintre creatorii și publicul de pe ambele maluri ale Prutului, Salonul Internațional de Carte Bookfest 2024 reprezintă o expresie importantă a legăturii noastre profunde cu Republica Moldova în această perioadă deosebit de grea. Îi felicit pe organizatori și pe participanți și le doresc să aibă parte de un public numeros și cald, pentru ca împreună, vorba cronicarului, prin carte să „biruiască gândul”.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE