Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi, 13 iunie 2024, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor. Mesajul a fost prezentat de către Ion Oprișor, Consilier Prezidențial – Departamentul Securității Naționale, în cadrul ceremoniei desfășurate la Monumentul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I din București.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
În fiecare an, de Înălțarea Domnului, celebrăm Ziua Eroilor pentru a aduce un pios omagiu tuturor înaintașilor noștri care s-au jertfit pentru libertatea și independența națiunii, pentru crearea și dezvoltarea statului român național și unitar.
Este o zi cu semnificații profunde, în care reperele istorice și puterea credinței se întrepătrund și ne reamintesc că jertfa eroilor neamului pentru atingerea intereselor naționale nu a fost în zadar.
Avem cu toții datoria să-i onorăm cu deosebit respect pe cei care au făcut sacrificiul suprem pentru ca noi astăzi să trăim în libertate și democrație. În același timp, ne manifestăm recunoștința față de eroii care au supraviețuit ororilor celui de-al Doilea Război Mondial, față de cei care s-au opus dictaturii comuniste și care au luptat pentru libertate în timpul Revoluției din decembrie 1989, contribuind decisiv la înlăturarea regimului totalitar din România.
Abnegația, curajul și atașamentul lor nezdruncinat pentru valorile naționale reprezintă cel mai bun exemplu pentru generațiile viitoare de a acționa astfel încât să prețuiască și să protejeze aceleași principii și valori fundamentale.
Libertatea, democrația, statul de drept, menținerea unor societăți în care cetățenii sunt apărați și mereu în siguranță – toate acestea par, de multe ori, a fi garantate de la sine, mai ales în lunga perioadă de pace pe care a avut-o continentul nostru.
,, realitățile recente ne dovedesc că pot apărea oricând pericole la adresa securității zonei noastre pe care nu le mai credeam posibile,, – Președintele României
Din păcate, realitățile recente ne dovedesc că pot apărea oricând pericole la adresa securității zonei noastre pe care nu le mai credeam posibile. Astăzi, suntem martori ai unor provocări majore, iar Europa se află în fața unui război brutal de agresiune, neprovocat și injust, inițiat de Rusia împotriva Ucrainei.
Acest conflict nu afectează doar suveranitatea și interesele poporului ucrainean, ci riscă să destabilizeze profund ordinea internațională bazată pe reguli.
Trebuie să învățăm din lecțiile istoriei, astfel încât greșelile trecutului să nu mai fie repetate. Este responsabilitatea generației noastre să se asigure că manifestările autocratice, imperialiste și extremiste sunt contracarate și este instaurată o pace durabilă.
Transmit aprecierea mea tuturor reprezentanților structurilor din sistemul național de apărare care continuă să-și pună viața în pericol pentru apărarea intereselor României, dar și pentru toți acei eroi nevăzuți care acționează, zi de zi, cu dăruire și curaj pentru salvarea vieții semenilor lor și pentru ca înaltele valori umane să fie respectate și asigurate.
Glorie eternă eroilor noștri!
Dumnezeu să îi odihnească în pace pe toți martirii neamului!
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE