Consiliul Județean Sibiu a găzduit luni, 30 mai 2022, o întâlnire de lucru între Marcel Boloș, ministrul investițiilor și proiectelor europene și primarii din județul Sibiu, întâlnire inițiată de doamna deputat Raluca Turcan. Evenimentul a cuprins prezentarea structurată și detaliată a oportunităților de finanțare a proiectelor locale prin fonduri europene, în exercițiul financiar 2021-2027 – Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Programul Operațional Regional 2021-2027 pentru Regiunea Centru și alte tipuri de Programe Operaționale precum cel de educație și ocupare; dezvoltare durabilă; incluziune și demnitate socială; sănătate; transport.
Cine a fost prezent la eveniment
La eveniment au fost prezenți președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean și vicepreședinții Marcel Constantin Luca și Vlad Vasiu, prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, deputații de Sibiu Raluca Turcan și Christine Thellmann, directorul general al ADR Centru, Simion Crețu, Florin Alexandru Zaharia, consilier al ministrului Marcel Boloș, precum și angajați cu funcții de conducere din Direcția Strategii Proiecte și din cea Tehnică a CJ Sibiu.
Sesiune de intrebari
După prezentarea oportunităților de finanțare a proiectelor locale prin fonduri europene în exercițiul financiar 2021-2027, primarii au adresat numeroase întrebări punctuale ministrului Marcel Boloș în legătură cu proiectele pe care doresc să le dezvolte pentru comunitățile pe care le reprezintă.
Ce a declarat Daniela Cîmpean
”Reprezentanții comunităților județului Sibiu au înțeles faptul că atragerea fondurilor europene este esențială pentru dezvoltarea locală. Mă bucur pentru modul în care au răspuns invitației pe care am lansat-o de a lua parte la un dialog util, deschis, aplicat, cu ministrul Marcel Ioan Boloș, care este un adevărat prieten al județului nostru și îi mulțumesc pentru că a acceptat să ne fie alături astăzi, la Consiliul Județean Sibiu.”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!