În dimineata de 26.05.2023 , în jurul orei 06.30, nava maritimă de supraveghere (OPV) MAI 0201, aflându-se într-o misiune de supraveghere maritimă a frontierei externe a Uniunii Europene, a detectat o ambarcaţiune la o distanță de aproximativ 22 Mm (40 Km) Est Vama Veche. Ulterior, nava Gărzii de Coastă a interceptat un pescador din lemn, neinscripţionat şi fără pavilion arborat, la bordul căruia au fost observate un număr mare de persoane.
După interceptarea ambarcațiunii, misiunea Poliţiei de Frontieră a devenit o acțiune de salvare a vieții omenești pe mare, sub coordonarea MRCC Constanța din cadrul Autorității Navale Române, având în vedere starea precară a ambarcațiunii, faptul că aceasta era supraaglomerată, la bordul acesteia fiind femei și minori, neechipată cu mijloace de comunicatii, respectiv salvare colective și individuale și exista un risc iminent de pericol pentru persoanele aflate la bord.
Ambarcaţiunea va fi condusă în Portul Constanţa, persoanele depistate urmând a fi preluate de către poliţiştii de frontieră pentru continuarea cercetărilor.
Pentru gestionarea evenimentului, se acţionează în sistem integrat, sub coordonarea Gărzii de Coastă, cu celelalte structuri de ordine publică și siguranță națională din județul Constanța.
Existând indicii temeinice cu privire la faptul că, persoane de origine afro-asiatică intenționau să ajungă ilegal în România, cercetările vor fi derulate de poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE