Modernizarea și extinderea iluminatului public, un proiect multianual inițiat de Primăria Sibiu, continuă și în 2022.
„Modernizarea iluminatului public cu corpuri economice cu LED și conectarea acestuia la sistemul de telegestiune este cu atât mai important acum, în contextul crizei energetice.
Vom face astfel economie la consumul de energie și putem să controlăm de la distanță aprinderea, stingerea și intensitatea luminoasă.
Declarația primarului municipiului Sibiu,Astrid Fodor
De altfel, în cazul iluminatului deja modernizat și conectat la sistemul de control de la distanță, am scăzut intensitatea luminoasă la 50% în intervalul orar 23.00 – 05.00, iar în restul nopții acesta funcționează la 70% pentru a face economie la consum, fără însă a afecta siguranța pietonilor pe timpul nopții. Și iluminatul arhitectural se întrerupe în anumite zone la miezul nopții, în același scop.”
Lucrările includ modernizarea rețelei subterane de alimentare, instalarea de stâlpi metalici noi, înlocuirea becurilor cu sodiu cu unele cu LED, mai eficiente energetic și instalarea unor puncte de aprindere a iluminatului conectate la sistemul de telegestiune care permite diagnosticarea și operarea rețelei de iluminat de la distanță.
Până în prezent, anul acesta s-a finalizat și s-a pus în funcțiune rețeaua pe următoarele tronsoane însumând peste 2 km, fiind amplasați peste 60 de stâlpi:.
- Extinderea sistemului pe str. Viile Sibiului, zona cuprinsă între DN14 și sensul giratoriu (lângă biserică).
- Extinderea iluminatului pe strada Rampa Ștefan cel Mare, zona cuprinsă între strada Păcii și limita UAT Sibiu (Valea Săpunului)
- Extinderea acestui sistem pe str. Triajului, zona cuprinsă între strada Ștefan cel Mare și Fabrica de Cultură (Sala Faust).
- Modernizarea sistemului de iluminat public pe străzile: Maramureșului, Cristian, Avrig, Calea Cisnădiei, Gheorghe Dima, Abatorului, Târgu Fânului, N. Teclu.
Până la finalul anului se vor finaliza lucrările și pe următoarele străzi:
Cea mai mare lucrare în desfășurare, foarte aproape de finalizare, este extinderea și modernizarea iluminatului public în zona industrială vest pe străzile Salzburg, Monaco (porțiunea pe care nu a fost încă modernizat), Barcelona, Turda, Lyon, Europa Unită, Milano, München și Florian Rieger. Peste 220 de stâlpi au fost deja instalați, noua rețea de alimentare este realizată și se va finaliza montarea celor 260 de corpuri de iluminat cu LED.
Extinderea sistemului de iluminat pe str. Pictor Th. Aman, zona cuprinsă între str. Avrig și zona locului de joacă de pe str. Ludoș, se va încheia și aceasta până la finalul anului.
O serie de lucrări în curs au termen de finalizare anul viitor: modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public pe străzile Argeșului, Nicolaus Olahus, Octavian Goga, străzile din perimetrul delimitat de străzile Calea Dumbrăvii – George Bacovia – Calea Cisnădiei – Arieșului și străzile din zona delimitată de străzile O. Goga – Aleea Călăreților – Privighetorii – Calea Dumbrăvii.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE