Municipiul Mediaș va beneficia de o nouă creșă

În urma solicitării depuse de către Primăria Mediaș la Compania Națională de Investiții, a fost aprobată construirea unei noi creșe în cartierul Vitrometan din municipiul nostru, cu finanțare integrală din fonduri extrabugetare.

Astfel, pe un teren de 3.000 de metri pătrați, aflat la intersecția străzilor Blajului și Vidraru și aparținând UAT Mediaș, va fi construită o nouă creșă cu o capacitate totală de 40 de locuri. La nivel național, vor fi construite 138 de astfel de instituții, finanțate din fonduri proprii ale Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cadrul subprogramului „Unități și instituții de învățământ de stat“, din programul național de construcții de interes public sau social.

Valoarea totală a investiției se ridică la peste 12 milioane de lei.

În urma întâlnirii pe care am avut-o în campania electorală de anul trecut cu medieșenii care locuiesc în cartierul Vitrometan, am luat act de faptul că este extrem de important să găsim soluții pentru a construi o creșă în cartier. Astfel, am depus o solicitare în acest sens la CNI (Compania Națională de Investiții). A fost o bucurie pentru mine să constat că dl ministru Cseke Attila a inclus și Mediașul în rândul localităților care vor beneficia de o nouă creșă, o investiție extrem de utilă pentru noi toți. 

Le mulțumesc colegilor mei din Primărie care au ales să facă parte din echipa mea și care au înțeles că putem să dezvoltăm și să modernizăm orașul doar dacă atragem cât mai multe fonduri extrabugetare (fonduri europene și fonduri guvernamentale)“, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *