Noul Spital Județean gata de autorizare

După aproximativ patru ani de eforturi administrative, tehnice și juridice documentația pentru obținerea autorizației de construcție a fost finalizată.

Este aproape de încheiere etapa de documentații tehnice și autorizări, iar următoarea etapă importantă va fi construirea efectivă a spitalului.

Ne bazăm pentru finanțarea proiectului pe parteneriatul cu Guvernul României, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Sănătății.

Spitalul a fost proiectat și va fi executat după ultimele standarde folosite în Uniunea Europeană în domeniul sănătății și protecției mediului, fiind astfel eligibil pentru finanțare europeană.

Așa cum a mai fost menționat, proiectul Noului Spital Județean are la bază principii sustenabile de construire bazate pe optimizarea costurilor, pe soluții de management sanitar complet digitalizate, pe un sistem de monitorizare și control centralizat, dar și pe soluții de management eficient al consumurilor și al mentenanței clădirii – clădirea îndeplinește conceptul nZEB 30% (nearly Zero-Energy Building  reprezintă un indicator asociat unei clădiri cu consum de Energie aproape Zero). Necesarul de energie va fi acoperit în mare măsură din surse regenerabile care sunt prevăzute în proiect.

Proiectul Noul Spital Județean din Sibiu este primul din România care își încheie partea de documentație tehnică PAC, fiind astăzi singurul gata de autorizare și trecere în faza de finanțare și execuție.

Pentru emiterea Autorizației de Construire a fost necesară întocmirea următoarelor documentații:

  1. Piese scrise:
  2. Date si indici care caracterizează investiția;
  3. Devizul general;
  4. Lista cu semnăturile proiectanților; memoriu de prezentare; memorii pe specialități (arhitectură, rezistență, instalații, instalații tehnologice, amenajări exterioare și sistematizare verticală);
  • Anexe: Studiu geotehnic; Referatele de verificare a proiectului; Centralizator încăperi; Breviare de calcul; Studiul privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de eficiență ridicată pentru creșterea performanței energetice;  
  • Program de urmărire a calității execuției și de faze determinante;
  • Avize și acorduri obținute.

     B. Piese desenate:

  • Plan de încadrare în teritoriu; Plan de situație; Planul privind construcțiile subterane (rețele utilitare);
  • Planșe pe specialități:

                  1. Arhitectura: Planurile cotate ale tuturor nivelelor pentru fiecare obiect; Planurile teraselor; Secțiuni caracteristice; Fațadele.

                  2. Structura: Planul fundațiilor; Planurile de cofraj sau de ansamblu pentru toate nivelurile distincte; Detalii specifice.

                  3. Schemele instalațiilor pentru toate specialitățile (Instalații electrice, Instalații HVAC, Instalații sanitare, Rețele exterioare, Instalații gaze si fluide medicinale).

C. Proiect DTOE- Documentația Tehnică pentru Organizarea Execuției   

Mai multe detalii despre proiectul de construire a Noului Spital Județean regăsiți pe site-ul Consiliului Județean Sibiu – https://www.cjsibiu.ro/noul-spital-judetean/

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *