Pavilionul IV de la Spitalul de Psihiatrie a fost modernizat și eficientizat termic
- Clădirea, care datează din anul 1898, a fost încadrată în clasa energetică A, de la clasa E
- Lucrările au fost executate de SC NV CONST SRL, fiind încheiate în termenul asumat în contract
- Valoarea finală a lucrărilor: 3.780.622,71 lei cu TVA, din care contribuția Consiliului Județean Sibiu este de 1.366.551,99 lei
- În clădirea nou reabilitată va funcționa Secția Gerontopsihiatrie, cu o capacitate de 50 de paturi, unde vor fi tratați pacienții cu patologie psihiatrică de vârsta a III-a
“Cu șantiere deschise în toate cele trei spitale aflate în subordine, Consiliul Județean Sibiu a mai finalizat o investiție pentru modernizarea și eficientizarea energetică a infrastructurii medicale.
La scurt timp după terminarea lucrărilor de reabilitare termică a Dispensarului de la Spitalul de Pneumoftiziologie, Consiliul Județean Sibiu a încheiat în luna februarie 2022 lucrările necesare pentru eficientizarea energetică a Pavilionului IV al Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr.Gheorghe Preda” din Sibiu, clădire ce datează din anul 1898. În prezent se mai realizează lucrări similare, de reabilitare termică, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu: la clădirea Dermato-venerice, la cea unde funcționează secțiile de Chirurgie, precum și la clădirea Maternității, și la Spitalul de Pneumoftiziologie: la Pavilionul II și la Pavilionul administrativ”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Conducerea Consiliului Județean Sibiu a organizat marți, 22 martie 2022, o conferință de presă la Spitalul Clinic de Psihiatrie, cu ocazia încheierii proiectului de eficientizare energetică a Pavilionului IV, finanțat din fonduri europene (63,86%), prin Programul Operațional Regional 2014-2020, completate cu fonduri din bugetul local al județului Sibiu (36,14 %).
La eveniment au participat președinta Daniela Cîmpean, vicepreședintele Marcel-Constantin Luca, administratorul public al județului, Adrian Bibu, directorul Direcției Strategii Proiecte, Oana Popa, echipa de proiect din cadrul CJ Sibiu, managerul spitalului, Florin Neag și directorul medical interimar, Ciprian Băcilă.
După prezentarea detaliilor tehnice și financiare ale investiției, precum și a beneficiilor pe care această reabilitare le aduce asupra reducerii cheltuielilor cu energia și asupra mediului, participanții au făcut un tur al clădirii, pentru a vedea lucrările care s-au realizat. Acestea au constat în:
- Consolidarea clădirii
- Finisaje interioare (pardoseli, pereți și tavane, tâmplărie interioară)
- Finisaje exterioare (izolare fațadă, refacere sistem scurgere ape)
- Termoizolarea plafoanelor
- Instalațiile electrice (curenți tari, slabi)
- Instalații termice interioare
- Instalații sanitare (alimentarea cu apă și canalizarea)
- Instalații detectare semnalizare incendii
- Instalații fixe stingere incendii cu hidranți interiori
- Instalații ventilare
- Racordarea la rețeaua de gaz și centrală proprie
- Montarea panouri solare
- Acces clădire persoane cu handicap
- Grupuri sanitare
- Tâmplărie exterioară
Clădirea recent reabilitată va găzdui Secția Gerontopsihiatrie, cu o capacitate de 50 de paturi, unde vor fi tratați pacienții de vârsta a III-a cu patologie psihiatrică. Aceștia vor beneficia de condiții de cazare deosebite, la standarde europene, iar personalul medical se va bucura de un spațiu prietenos pentru a-și desfășura activitatea.
Lucrările au fost executate de firma de construcții sibiană SC NV CONST SRL, iar valoarea finală a contractului de lucrări, încheiat în 12.11.2020, este de 3.780.622,71 lei (TVA inclus) din care 1.366.551,99 lei (TVA inclus) reprezintă contribuția Consiliului Județean Sibiu, asigurată din bugetul local al județului Sibiu și defalcată astfel: cofinanțarea de 2 %, respectiv 42.266,78 lei (TVA inclus), iar diferența, de 1.324.285,31 lei (TVA inclus), a fost alocată pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile, conform ghidului solicitantului (consolidare clădire, finisaje interioare, tâmplărie interioară, acces secundar, etc).
Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în data de 06.04.2021, iar lucrările au fost finalizate în 15.02.2022, constructorul încadrându-se în termenul de execuție.
Beneficiile aduse ca urmare a acestei investiții vizează creșterea eficienței energetice a Pavilionul IV, prin:
- Prepararea apei calde din surse regenerabile în proporție de 100% vara (creșterea de la 0 la 32.500 KWh/m2/an);
- Aport la încălzirea clădirii pe timp de iarnă din surse regenerabile;
- Reducerea consumului anual de energie primară cu peste 75 % (peste 400 kWh/m2/an)
- Reducerea gazelor cu efect de seră cu 64 % (peste 60 echivalent tone de CO2)
- Clădirea a fost încadrată în clasa energetică A de la clasa E
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!