Ofițer din Satu Mare a refuzat mita și a sesizat Direcția Generală Anticorupție

Ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au realizat, la data de 31.10.2025, activitatea de prindere în flagrant a unui cetățean român din județul Satu Mare, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în data de 30.10.2025, în jurul orei 11.00, și ulterior, în data de 31.10.2025, în intervalul orar 08.00–08.30, persoana în cauză i-a oferit unui funcționar public cu statut special din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru imigrări al județului Satu Mare suma de 300 de euro și o plasă cu diferite produse, în scopul determinării acestuia să încalce atribuțiile de serviciu, respectiv pentru soluționarea favorabilă a unei cereri privind invitarea unui cetățean străin pe teritoriul României.

În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reținerea autorului pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior față de acesta a fost instituită măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

Pe parcursul desfășurării urmăririi penale, activitățile au fost desfășurate cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru imigrări al județului Satu Mare și al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

Precizăm că activitățile procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale au ca scop administrarea probatoriului, iar orice persoană cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.

📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie

💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.

📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)

🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/

✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.

ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anchete jurnalistice