Opt cetățeni din Siria şi Kuweit au traversat Dunărea cu o barca gonflabilă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de
Frontieră Porţile de Fier II au depistat în zona de competenţă opt
cetăţeni din Siria și Kuweit, adulţi şi copii, care au traversat
fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni, pentru a intra ilegal
în Romania din Serbia._

În data de 09.06.2021, în jurul orei 11.00, la nivelul Sectorului
Poliţiei de Frontieră Porţile de Fier II, judeţul Mehedinţi, a avut
loc o acțiune privind prevenirea şi combaterea migrației ilegale în
zona de competenţă. Astfel, la malul Dunării, pe direcția km flv.
892,  în zona pădurii Halânga, au fost descoperiți opt cetăţeni
străini, fără documente de identitate asupra lor.

Imediat, persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului
pentru verificări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic.

În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit
că cei în cauză sunt cetățeni din Siria și Kuweit, cinci adulți,
cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani și trei copii, cu vârste
cuprinse între 3 şi 12 ani.

De asemenea, în cadrul cercetărilor, cetăţenii străini au declarat
că au trecut frontiera din Serbia, cu o ambarcaţiune  gonflabilă cu
motor, condusă de unul dintre ei, care apoi a fost abandonată la malul
românesc al Dunării.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea
procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta
Turnu Severin, pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și
pentru a stabili întreaga arie infracțională, la finalizare urmând a
fi dispuse măsurile legale care se impun.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *