Participarea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, la campania de împădurire pe terenuri nisipoase și degradate din sudul României
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa miercuri, 24 martie 2021, în orașul Dăbuleni, județul Dolj, la prima acțiune din cadrul campaniei de împădurire în zona deșertificată din sudul României, care este inițiată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Acțiunea de plantare pe teren nisipos se desfășoară în marja Zilei Internaționale a Pădurilor, tema din acest an fiind Restaurarea Pădurilor.
Restaurarea și managementul sustenabil al pădurilor ne ajută să răspundem schimbărilor climatice și să protejăm biodiversitatea, pădurile adăpostind 80% din biodiversitatea terestră.
Președintele Klaus Iohannis va discuta cu autoritățile centrale și locale prezente la eveniment despre măsurile care vor fi luate pentru a accelera campania de împădurire pe terenuri degradate și nisipoase, o componentă importantă a Programului Național de Împăduriri.
În contextul schimbărilor climatice, trebuie intensificat efortul de împădurire mai ales în sudul României, în județe care au deficit de pădure și sunt mai expuse la deșertificare.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!