Participarea Președintelui României la reuniunea Consiliului European

Vizita Președintelui României la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” împreună cu premierul din Luxemburg

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 27-28 iunie 2024, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei.

Agenda Consiliului European include teme de actualitate, precum situația din Ucraina, securitatea și apărarea Uniunii Europene, situația din Orientul Mijlociu, competitivitatea, fenomenul migrației, Marea Neagră, Republica Moldova şi aspecte legate de amenințările hibride. De asemenea, liderii UE vor continua discuţiile privind noul ciclu instituțional al Uniunii, respectiv numirile la conducerea instituţiilor europene, în urma recentelor alegeri europene. Totodată, membrii Consiliului European vor avea discuţii în vederea adoptării Agendei Strategice pentru perioada 2024-2029 și a Foii de Parcurs pentru reforma internă a UE.

Referitor la Ucraina, Președintele Klaus Iohannis va reitera necesitatea continuării sprijinului pe toate dimensiunile

Referitor la Ucraina, Președintele Klaus Iohannis va reitera necesitatea continuării sprijinului pe toate dimensiunile, cu un accent particular pe asigurarea unui răspuns adecvat la nevoile militare imediate. Totodată, Președintele României va accentua importanța continuării sprijinului pentru Republica Moldova, atât la nivel european, cât și în plan bilateral.

În domeniul securității și apărării, liderii Uniunii Europene vor continua discuțiile de la Consiliul European din martie 2024. În context, Preşedintele Klaus Iohannis va pleda pentru o acțiune puternică a Uniunii în vederea întăririi capacităților sale de apărare, în deplină complementaritate cu NATO.

Având în vedere faptul că Marea Neagră a intrat într-o nouă dinamică, din punct de vedere politic, securitar şi al conectivității, Preşedintele României va sublinia importanța crucială a Mării Negre pentru securitatea regională, dar și pentru securitatea întregii Uniuni Europene şi va pleda pentru o nouă abordare strategică a Mării Negre la nivel european.

În privința situaţiei din Orientul Mijlociu, Preşedintele Klaus Iohannis va insista ca UE să rămână în continuare angajată în regiune și să contribuie la aplanarea conflictului și la evitarea extinderii acestuia în zonă, ceea ce ar afecta direct securitatea Uniunii. De asemenea, Președintele României se va pronunţa pentru demararea unui proces politic ireversibil bazat pe soluția celor două state.

În ceea ce privește viitorul ciclu instituțional al Uniunii Europene, Preşedintele Klaus Iohannis se va pronunţa pentru o abordare constructivă şi pentru o tranziţie rapidă şi lină între cele două cicluri instituţionale, care să ţină seama de interesul comun al statelor membre, precum și de așteptările legitime ale cetățenilor europeni, care și-au demonstrat atașamentul proeuropean cu ocazia alegerilor din 6-9 iunie 2024.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *