Patinoarul Olimpia de la poalele Tâmpei îşi deschide porţile în ajun de Moş Nicolae

Marţi, 5 decembrie, de la ora 18:00, inaugurarea sezonului de patinaj 2023-2024 va avea loc prin intermediul unui eveniment susţinut de patinatorii secţiilor de hochei şi patinaj artistic de la Clubul Sportiv Corona Braşov. Aceştia îi vor bucura pe spectatori cu momente inedite pe gheaţă, iar programul va fi completat cu câteva surprize.

La deschiderea oficială vor fi prezenţi Todorică Şerban, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, şi Radu Jica, directorul Serviciului Public Judeţean de Protecţie a Plantelor Braşov – instituţie care gestionează activitatea patinoarului.

Patinoarul va fi deschis publicului chiar de mâine seară, de la ora 20:00, intrarea fiind liberă

„Îi invit la Olimpia pe toţi braşovenii şi pe turişti să se bucure de cel mai frumos patinoar în aer liber din ţara noastră şi de frumuseţea acestui sport practicat într-un cadru de poveste. În acest an vom valorifica întregul sezon de iarnă 2023-2024 şi sunt convins că patinoarul nostru va fi un magnet pentru iubitorii de mişcare în aer liber şi un pol al distracţiei pentru cei mici şi cei mari, în zilele de vacanţă care se apropie cu paşi repezi”, spune Todorică-Constantin Şerban, preşedintele CJ Braşov.

Patinoarul amplasat la baza sportivă Olimpia este ca nou, fiind achiziţionat anul trecut cu fonduri din bugetul judeţean şi a fost pregătit din timp cu cea mai bună gheaţă şi cele mai bune condiţii să-i primească pe toţi iubitorii acestui sport minunat.

Noutăţile acestui sezon sunt sistemul de sonorizare şi luminiţele de sărbătoare instalate deasupra gheţii, care creează o atmosferă feerică.

Peste 400 de perechi de patine cu mărimi de la 26 la 50 sunt pregătite să fie închiriate de către braşovenii şi turiştii de toate vârstele care vor să facă mişcare în aer liber, pe gheaţa de la poalele Tâmpei.

Seriile vor începe zilnic la orele 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00 şi 20:00 şi vor dura câte 75 de minute.

Patinoarul va rămâne deschis până în primăvara următoare, atâta timp cât va exista interes din partea publicului.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA FOTO: https://www.brasov.net

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *