La data de 05.04.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 4 inculpați și măsura controlului judiciar față de trei inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc .
În cauză s-a reținut că, în perioada aprilie 2022 – martie 2023, inculpații au comercializat, în mod repetat, diverse cantități de droguri de risc și mare risc (cocaină,ecstasy și canabis), către consumatori din orașul București.
Parte din actele materiale (vânzarea de droguri de risc și mare risc) au fost realizate în proximitatea unei unități școlare din sectorul 5 al municipiului.
La data de 06.04.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus măsura arestului la domiciliu față de cei patru inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. București și al Jandarmeriei București.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE