La data de 26.07.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă.
În fapt, s-a reținut că, în cursul anului 2018, inculpatul a întreținut relații sexuale cu o persoană vătămată minoră, în vârstă de 15 ani, și a realizat o înregistrare în timp ce întreținea acte sexuale cu aceasta, pe care a deţinut-o și a distribuit-o ulterior către alte persoane.
În cursul zilei de 27.0.2022 va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor din cadrul B.C.C.O. Pitești.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE
FOTO REPREZENTATIV