Percheziții ale polițiștilor sibieni în județul Mureș, rețineri și cercetări penale pentru furt calificat

La data de 4 noiembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut două persoane, o femeie în vârstă de 44 de ani și un bărbat în vârstă de 28 de ani, ambii din județul Mureș, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În fapt, cei doi sunt bănuiți că, în cursul zilei de 3 februarie a.c., ar fi pătruns într-o locuință de pe raza municipiului Sibiu, de unde ar fi sustras 3.500 de lei, 1.000 de euro, 1.200 de dolari și bijuterii din aur, valoarea prejudiciului creat ridicându-se la suma de 50.000 de lei.

În vederea probării activității infracționale a celor două persoane bănuite de săvârșirea faptei, la data de 4 noiembrie a.c., cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Mureș, polițiștii sibieni de investigații criminale au desfășurat două percheziții domiciliare pe raza județului Mureș, ocazie cu care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe obiecte care ar fi putut fi folosite la comiterea faptei, precum și suma de 37.000 de lei.

Față de cei doi mureșeni s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Infracțiuni la regimul silvic și rutier

La data de 4 noiembrie a.c., în jurul orei 18:00, pe raza comunei Târnava, polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever au oprit pentru control un ansamblu rutier format din tractor și remorcă, ansamblu condus pe strada Mărului de către un localnic în vârstă de 42 de ani, care era însoțit de fiul acestuia, în vârstă de 17 ani.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că remorca nu era înmatriculată sau înregistrată.

De asemenea, polițiștii au constatat că cei doi localnici transportau cantitatea de 2,203 mc material lemnos, specia salcâm, fără a deține documente legale de proveniență și transport.

Efectuând cercetări în vederea stabilirii provenienței lemnului, polițiștii au stabilit că cei doi ar fi tăiat și sustras materialul din fondul forestier al comunei.

Ca urmare a aspectelor constatate, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier, furt de material lemnos, respectiv tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.

Materialul lemnos a fost ridicat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Mediaș.

Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Axente Sever, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Conducere sub influența substanțelor psihoactive

La data de 4 noiembrie a.c., în jurul orei 03:30, pe strada Gării din orașul Dumbrăveni, polițiștii au identificat un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul Mureș, care conducea un autoturism având acest drept suspendat.

De asemenea, testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la substanța THC-5 Cannabis, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biolgice în vederea stabilirii substanței psihoactive în organism.

În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influența substanțelor psihoactive.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *