În dimineața zilei de 08 august a.c., polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalitaţii Economice Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județul Argeș, în vederea administrării de probatoriu într-un dosar penal referitor la săvârșirea infracțiunilor de delapidare și complicitate la infracțiunea de delapidare.
Din cercetările efectuate până în prezent s-a stabilit că, în perioada iulie 2019-decembrie 2020, reprezentantul unei unități administrativ-teritoriale din județul Argeș ar fi aprobat plata unor facturi fiscale, emise de două societăți comerciale din Pitești, facturi ce consemnau servicii de consultanță, care, în realitate, nu au avut loc.
Prejudiciul calculat adus bugetului local este de aproximativ 100.000 lei.
4 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, în baza mandatelor de aducere emise în cauză.
Activitățile de percheziție au beneficiat de sprijinul polițiștilor criminaliști.
Contactați-ne cu încredere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
FOTO CU CARACTER INFORMATIV
SURSA FOTO: https://observatornews.ro
FOTO CU CARACTER INFORMATIV