Percheziții domiciliare pentru înșelăciune și fals în declarații

La data de 28 mai a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, au efectuat 6 percheziții domiciliare, la o persoană cercetată pentru înșelăciune și fals în declarații.

În perioada 2015 – 2019, persoana cercetată ar fi indus în eroare o instituție, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase și prin folosirea de mijloace frauduloase, constând în înscrierea de date nereale în deconturile financiare, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de aproximativ 5 milioane de lei.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite bunuri, înscrisuri, unități de calcul și medii de stocare, ce au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

A fost instituită poprirea asupra sumelor din 6 conturi bancare şi sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile, cu o valoare aproximativă de 4 milioane de lei.

De asemenea, a fost pus în executare un mandat de aducere, o persoană fiind condusă la sediul Poliției, pentru cercetări.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO DE LA FATA LOCULUI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *