Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE EVAZIUNE FISCALĂ

La data de 13 mai 2021, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, efectuează trei percheziții domiciliare, într-un dosar penal de evaziune fiscală în domeniul turismului.

Perchezițiile se desfășoară la sediul social, punctul de lucru și domiciliul contabilului unei societăți comerciale, în județul Brașov.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2016 – 2020, administratorul operatorului economic cercetat ar fi omis înregistrarea în contabilitate ori în alte documente legale, a tuturor veniturilor obținute din prestarea serviciilor turistice.

Totodată, în scopul împiedicării verificărilor financiare, administratorul și contabilul societății în cauză ar fi refuzat, în mod nejustificat, să pună la dispoziția organelor de cercetare penală, documentele contabile ale societății, deși au fost somați în acest sens.

Vor fi ridicate toate mijloacele de probă (evidențe contabile, echipamente informatice, evidențe extracontabile) ce urmează a fi administrate în probatoriu, pe parcursul urmăririi penale.

Polițiștii vor pune în aplicare două mandate de aducere, persoanele bănuite urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în vederea audierii.

Activitățile se desfășoară cu sprijinul a doi inspectori antifraudă din cadrul Direcției Generale Antifraudă Sibiu.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *