Percheziții într-un dosar de înșelăciune – Prejudiciu de aproape 600.000 de lei

Percheziții într-un dosar de înșelăciune - Prejudiciu de aproape 600.000 de lei

La data de 11 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Constanța, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat 6 percheziții domiciliare la locuințele a trei persoane și două societăți comerciale, din județul Constanța și municipiul București.

Două dintre cele trei persoane sunt cercetate pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.

Astfel, din cercetările efectuate în dosar a reieșit că, în cursul anului 2023, acestea ar fi indus în eroare trei persoane, de la care ar fi primit diferite sume de bani, în vederea achiziționării unor autoturisme din străinătate, care ulterior nu le-ar mai fi fost livrate.

Prejudiciul este de aproximativ 599.000 de lei.

La săvârșirea infracțiunii, persoanele cercetate s-ar fi folosit de o persoană fără adăpost, care ar fi deținut, în documente, calitatea de administrator al uneia dintre societățile comerciale în cauză.

În urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri cu valoare probatorie, un laptop, trei telefoane mobile, 700 de euro, mai multe carduri bancare și au fost indisponibilizate două autoturisme.

De asemenea, cele trei persoane, pe numele cărora existau mandate de aducere, au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în vederea audierii.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO DE LA FATA LOCULUI

SURSA FOTO:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *