PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE TRAFIC DE DROGURI DE RISC

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au efectuat patru percheziții domiciliare, în municipiul Constanța, pentru documentarea activității unor persoane bănuite de trafic și deținere de droguri de risc.

În urma cercetărilor într-un dosar de trafic de droguri de risc, în cursul zilei de ieri, 10 iunie, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța au surprins în flagrant delict un bărbat, în timp ce ar fi vândut cannabis. La aceeași dată, polițiștii au pus în aplicare patru percheziții domiciliare, în municipiul Constanța.

În urma acțiunii, polițiștii au ridicat, în vederea indisponibilizării, droguri de risc, substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, 1 cântar electronic de precizie, 1 grinder, 4 telefoane, 1 laptop, 5.200 de lei, 2.550 de euro, precum și alte bunuri cu valoare probatorie.

Procurorul de caz a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, de 24, respectiv 19 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Persoanele în cauză au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *