PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE CONTRABANDĂ CU TUTUN

La data de 17 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași au efectuat 10 percheziții domiciliare pe raza județelor Călărași, Ilfov și a municipiului București, la locuințele unor persoane bănuite că ar fi produs și comercializat în mod ilegal tutun. 

În fapt, în perioada 2020-prezent, persoanele în cauză ar fi desfășurat activități infracționale pe raza județelor Călărași și Ilfov, respectiv activități de achiziționare, transport, prelucrare și comercializare a produselor din tutun.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate, polițiștii au indisponibilizat 2.430 kg tutun frunză, 4 kg tutun mărunțit și 1.600 de tuburi de țigarete.

Totodată, a fost identificată și o instalație artizanală, neautorizată, de procesare a șoriciului de porc, unde acesta era transformat în șorici comercial și solvent folosit la diluarea motorinei.

În cauză, a fost solicitat sprijinul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ilfov, care a procedat la confiscarea a 390 kg șorici de porc neconform, iar cantitatea de 60 de litri solvent identificată cu ocazia percheziției domiciliare, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor pentru săvârșirea infracțiunii de “producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare în afara unui antrepozit fiscal autorizat”.

Activitățile s-au desfășurat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, ordine publică, arme explozivi și substanțe periculoase, criminalistică, acțiuni speciale, precum și jandarmi.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *